*janded

'cuz life is so random

Archive for the tag “Vocea Romaniei”

Vocea României

Trebuie să recunosc că al doilea sezon nu prea l-am urmărit. Am ratat începutul și celui de-al 3-lea sezon, pentru că puteam jura pe roz că Vocea României e marți, de la 20:30. Aparent nu. Dacă cei de pe Antena 1 au ”Te cunosc de undeva”, trebuia ca ProTV să egaleze cumva.

Un show mult mai serios decât X Factor, Vocea României atrage probabil publicul datorită lui Horia Brenciu. 😀 Vorbind serios acum, este unul dintre cele mai corecte show-uri de genul, până la un anumit punct. Etapa de audiții pe nevăzute e foarte inspirată. Lumea se lasă influențată de înfățișarea și povești triste (a se vedea Românii au Talent). Cu scaunele întoarse, antrenorii sunt obligați să se concentreze numai asupra vocii concurenților.

Revenind la Horia Brenciu. Este doar impresia mea, sau este mult mai agitat decât în primul sezon? Și când zic ”agitat”, mă refer la caraghios.

Am renunțat să mai urmăresc emisiunea din simplul motiv că Ștefan Stan câștigase primul sezon. Antrenorii sunt oameni apropiați ai trust-ului PRO, dar oameni de calitate, complecși din punct de vedere artistic. După al 2-lea sezon, câștigat pe merit de Julie, am zis să-i mai dau o șansă.

Am ascultat melodii interpretate frumos. De la Ștefan Bănică Jr., la Rammstein sau Lana Del Rey. Mă bucur să văd că vin oameni din toate colțurile țării, dar și lumii. Parcă începem să fim puțin mai destupați la minte. 😀

Vocea României este o emisiune ce promite calitate și show, în același timp. Până acum lucrurile au decurs bine, să vedem ce urmează. 😀

Cine se mai uită sâmbătă seara la Vocea României?

Advertisements

Obsesie: Love Me Again

Am strâns atât de multe obsesii muzicale în ultimul timp, încât nu am apucat să scriu despre nici una. Și cum e pauză publicitară la Vocea României, voi scrie desprea cea mai recentă.

De câteva zile ascult Love Me Again. Melodia este cântată de britanicul John Newman și este imposibil să nu-i recunoști vocea. 😀

Google spune că melodia a ajuns pe locul I în UK Singles Chart, în luna Iulie a acestui an. Ce ziceți, merită?

Vocea Romaniei?

Cum sunt in verva (nici de diacritice nu am timp) si am starnit discutii aprige pe twitter despre #VoceaRomaniei, trebuie sa ma extind si aici, unde imi pot lamuri “frustrarile”. Nu obisnuiesc sa comentez subiectele care sunt pe val in blogosfera, dar acum nu ma pot abtine. Sa purcedem asadar. 🙂

Dragos mi-a placut din momentul in care a cantat Unchained Melody, cand a fost genial (remarcati gurile cascate afisate de Moga si Smiley) . Nu stiu daca prestatiile urmatoare s-au ridicat la acelasi nivel, sau poate m-am lasat eu dusa de val. Si duetul cu Loredana din aceasta seara a fost reusit. Inca rasnitez la aparitia lui Pepe in emisiune. Ceilalti concurenti au avut parte de voci mult mai… autentice, si consider ca acest lucru l-a cam tras in jos pe ingeras. Mi se pare ca are o voce relativ flexibila, fapt ce il putea avantaja.Verdict: nu ma asteptam sa castige, desi era preferatul meu.

Cristian a fost un adevarat fenomen, asemeni Iulianei. In seara asta a fost incredibil. Piesele i-au fost alese foarte, foarte bine, iar aparitia Feliciei Filip a fost cu siguranta cea mai placuta surpriza a serii, daca nu din toata emisiunea. Cristian a abordat mai multe genuri decat restul concurentilor si a aratat ce poate. Verdict: merita sa castige, dar dupa prestatiile din seara asta trebuia sa fie primul, nu mi-a venit sa cred ca a iesit pe locul 4; surpriza neplacuta a serii.

Iuliana a fost intens promovata, atat de Brenciu, dar si de PRO TV. Merita, nimic de zis, are o voce foarte buna, dar cred ca s-a pus prea mult accentul pe varsta ei. Si am vazut mai multe reclame pe PRO cu Iuliana Puschila decat cu celalti trei concurenti. Verdict: in urma intensei campanii de promovare, puteam baga mana in foc ca va castiga Vocea Romaniei.

Am lasat marele castigator la urma, pentru ca… nu l-am prea observat. 😀 Rusine mie, stiu. Stefan, prima voce a Romaniei, a fost putin invizibil pentru mine. Are un timbru vocal puternic, nimeni din concurs nu a avut acest atu, dar acest timbru nu ii permite sa abordeze o gama variata de genuri muzicale. Mi-au atras atentia glumele lui Brenciu referitoare la sex-appealul lui si la decolteuri. Chestia asta a fost foarte bine promovata, poate mult prea bine. 🙂

Si permiteti-mi sa fiu suspicioasa, dar din moment ce Smiley tot face reclame la Cosmote, este batator la ochi (pentru cei care ii au) ca echipa lui a castigat. Intr-un fel banii raman in ograda. Dar eu sunt rea. 🙂

Am considerat respingatoare afirmatiile gen “daca voi castiga, o parte ii voi dona”. Poate chiar au asemenea intentii, ii apreciez pentru asta – ca voluntar ce sunt – dar cand spui asta la TV, devine un cliseu ieftin.

In concluzie, astept sa aud de Stefan, dar si de ceilalti concurenti pentru ca Vocea Romaniei a fost primul concurs care a avut numai voci bune. Stefan nu e lipsit de talen, asa cum spuneam pe twitter, dar tot cred ca a fost sub Iuliana si Cristian. Eu astept cu interes sezonul urmator din Vocea Romaniei, voi? 😀

Post Navigation

%d bloggers like this: