*janded

'cuz life is so random

Archive for the tag “vacanță”

Merry Christmas Everyone

Cum m-am făcut că plouă când mă întreba cineva de blog, m-am gândit, dacă tot bate Crăciunul la ușă, să vă aduc un colind, sau poate două.

Acum mai bine de un an, pe vremea când eram pe blogger și scriam puțin mai des pe blog, v-am lăsat două reclame geniale și o obsesie de Crăciun. 😀 Cum a venit vacanța și sunt răpusă la pat de răceală, că doar e iarnă (și afară nu ninge), ce naiba!, am început să șterg praful de pe folderele mele cu colinde. Uite-așa, mi-am regăsit colindul meu de suflet: Merry Christimas Everyone. L-am auzit prima oară în clasa a III-a, când a trebuit să-l învăt pentru serbarea de Crăciun; deci mare valoare sentimentală. L-am căutat multă vreme, până s-a inventat internetul și a venit și la mine acasă. 😀

Al doilea colind a fost descoperit mai recent, chiar dacă este apărut de 14 ani. Este un colind românesc, compus de Dan Teodorescu (trupa Taxi), ce aduce laolaltă multe voci cunoscute nouă: Dan Bittmam, Laura Stoica, Sanda Ladoși, Elena Cârstea, dar și un Adi Despot tinerel, simpatic foc, și alții.  Vă las să vedeți o variantă needitată a colindului, din 1998. Sper să vă placa la fel de mult cum îmi place și mie.

 

 

PS: Observați fulgii da? M-am îndrăgostit de ideea celor de la google cu let it snow. 😀

Sărbători fericite tuturor! 🙂

Prostia omenească merge cu trenu’

Și mai exact cu CFR, trenul de 9, din Galați. Aventura mea este teribil de hilară, și acum că mi-o amintesc la o lună de când s-a întâmplat nici eu nu prea pot să cred că atâta prostie zace într-un singur om, care spre rușinea mea era femeie. x_X

De regulă nu mă duc cu trenul la București, pentru că nu prea mă duc singură, și cine merge cu mine are și mașină, 😀 dar cum țineam morțiș să fiu în București în perioada aia m-am dus cu trenul de 9. Urăsc să merg cu trenul, să nu uit să menționez acest mic detaliu, mai ales la București… durează 4 ore să fim serioși, cine nu ar înebuni mai ales dacă e și singur? „Preferatele” mele sunt trenurile alea vechi, cu compartimente de 6 persoane, care au draperii bej pe care scrie „CFR”.  Vara este un adevărat răsfăț să stai cu alte cinci persoane într-un compartiment de 2 pe 1 și să faceți schimb de mirosuri. Cum spuneam,suuperb.

Evident că m-am echiapat cu mp3-ul, PSP-ul și laptopul de rigoare. Călătoria a fost super ok, cu excepția faptului că nu reșeam să găsesc baia, iar când am găsit-o și mi-am dat seama că nu știu pe unde se intră și este cât un sfert dintr-un compartiment, m-am lăsat păgubaș. Vin eu înapoi în compartiment, doamna la 100 kile vorbește din nou la telefon; din câte am reușit eu să-mi dau seama nu avea mai mult de 40 de ani (deși după straturile adipoase cu părea), avea două fete, cel mai probabil era aproape divorțată și era avocat, sau ceva de prin domeniul tribunalelor. Mai era o doamnă foarte ok, care ne-a servit cu biscuiți ^_^ și un nene, care după tatuajele de prost gust fusese marinar.

După ce am trecut de rafinărie am închis laptopul, nu de alta dar văzusem Iron Man de 4 ori deja, și mi-am laut mp3-ul. Vine în compartiment încă o tipă, își ocupă locul și scoate o carte cu lecții de germană. Doamna cu biscuiții coborâse mai devreme. Eu mă uitam la cât de rău arată peroanele din gara din Ploiești, și mă bucuram că rugina de la noi din gară arată mai bine, când, pe neașteptate, vine o… doamnă în compatiment. Intră ea foarte nervoasă, se uită repede în stânga și în dreapta și întreabă răspicat: „Stă cineva aici?” la care eu și marinarul „Pai… nu…”. Am să fiu sinceră și am să vă zic că la prima vedere am crezut că doamna respectivă face parte dintr-un cult puritan sau ceva de genul, pentru că avea fusta până în pământ (cu un imprimeu oribil), cămașă albă cu mânecă lungă (37 de grade afară) și pălărie cuprinzătoare. Își scoate ea pălăria și începe să-și facă vânt. Își pune geanta pe scaun și „Îmi cer scuze că am venit aici, dar pe locul meu stătea o domnișoară cu picioarele.” zis ea cu glas sfârșit. Eu în mintea mea „femeie, și eu am stat cu picioarele pe locul meu ce-i drept, și nu a murit nimeni”. Își mai face vânt de două ori și scapă bomba: „Moldoveancă împuțită!” mormăie ea printre dinți. Evident că mi s-a făcut rău. „Vai, doamnă! Aveți ceva cu moldovenii că eu cam pe acolo locuiesc.” i-am zis cocoanei cât de amabil am putut. „A, nu, nu” a început ea „dar acea domnișoară… era nesimțirea întruchipată.” „Da, da… de parcă tu ești mai departe.” mi-am zis. Trecem peste cei 7 ani de acasă, și ajungem la momentul cu adevărat important.

Ce face rasista înainte să se așeze?! Nu știți! 😛 Scoate o pungă din bagaj, o rupe cu mare grijă și o așează pe scaun, după care se pune pe pungă. Vorbesc foarte serios! :)) Eu și marinarul ne uitam unul la altul cu gura căscată, după care Popeye zâmbește amar. Tot drumul de la Ploiești până la București a stat imposibil de dreaptă și țeapănă, ca și când cineva ar fi tras-o-n țeapă; nu a atins cotierele, spătarul nu mai zic. Cum să le atingă?! Nu aveau pungi pe ele, erau infecte. Tot drumul a ținut-o cu „neșimțiții naibii”, dar a evidat să mai folosească cuvântul „moldovean”, că eram la 10 cm de ea. A folosit un șervețel umed (care între timp devenise foarte uscat) de aproximativ cinșpe ori și de fiecare dată îl împăturea coltz la coltz și îl punea fix în același loc în geantă, având grijă să închidă și să deschidă de fiecare dată toate cataramele.

Morala care ar fi? Înarmați-vă cu răbdare, eventual face-ți yoga înainte de a pleca la drum lung cu trenul, că mare e grădina lui Dumnezeu și nu știți peste ce puteți da. Și prostia omenească circulă pe Căile Ferate Române.

Let’s bike it!

Într-o postare mai veche, vă spuneam ceva despre cartare pe biciclete. Probabil nu mai este niciun secret că ediția din 2011 a LDIR se va desfășura pe 24 septembrie.

Pe 9 iulie, ora 09:00 ne adunăm cu mic, cu mare, în fața stadionului Dunărea (platforma McDonald’s) pentru a porni la cartare pe două roți. Avem două trasee: unul în zona Independența iar altul în zona Cotul Pisicii.

Pentru cei care nu înțeleg ce spun, acțiunea are loc în cadrul programului de cartare a ediției a doua a Let’s do it, Romania!. Cartarea pe biciclete a fost făcută și anul trecut, dar nu simultan și nu în atâtea județe. Anul acesta am evoluat, iar Let’s bike it! este aproape național, după cum spune titlul unui articol de pe site-ul cu același nume.

Pe site-ul asociației de ecologie S.O.S Pro-Natura se află o pagină a evenimentului. O puteți găsi aici. De asemenea evenimentul este și pe facebook. Poate vă folosește și site-ul oficial al evenimentului: www.letsbikeit.ro.

Ne vedem pe 9 iulie, că doar e vacanță și pe 10 vine Bon Jovi! 😀

Cipru din nou

Lacamawa ne-a invitat din nou în Cipru, așa că în ultimele zile de școală m-am ocupat cu făcutul bagajelor. Am mai fost pe insula Afroditei și în 2009, în aceeași formație.

Pot spune cu mâna pe inimă că am „nimerit” într-un loc mult mai mișto decât prima oară. După vegetație, casa era destul de veche, dar a fost foarte bine păstrată. Inițial nu mi-a plăcut ce vedeam în poze, pentru că părea cu multe briz-brizuri, dar după ce am ajuns eu una m-am obișnuit repede și totul părea ok. Piscina a rămas la fel de „wow” ca în poze. 😀

Am stat în apropierea satului Maroni, unde mărarul, lămâile, rozmarinul, mandarinele și rodiile cresc pe marginea drumului. Aș putea spune ca marea acolo este din lapte și miere, dar ar deveni totul mult prea exagerat :D. Totuși, marea este superbă: limpede, fără pietre și cu valuri destul de mari.

Sunt oameni foarte drăguți, nu am dat peste unii care să pară mai pitzi. S-au modelat atât de bine după turism, pentru că majoritatea din asta trăiesc, încât te uimesc cât de amabili pot fi, lucru mai rar întâlnit pe plaiurile noastre.

Să nu uit să zis de mâncarea lor. Fiind o combinație între greci și turci, gusturile s-au amestecat și au dat naștere unor mâncăruri mai mult decât delicioase. Pe mine musacaua ma uns pe suflet, este foarte bună; cu mai puțină carne, dar cu bucăți destul de mari de legume.

Și ca un bonus, pentru sufletul meu obsedat de Marea Britanie, Cipru este printre locurile preferate pentru vacanțe ale englezilor, unii chiar rămân acolo după ce ies la pensie. Nici rușii nu sunt de neglijat; găsești magazine cu blănuri din 100 în 100 de metri, în condițiile în care se poate face plajă și în Octombrie.

Cu bronzatul mai ușurel, pentru că nu prea îmi place să stau la soare și să transpir inutil, plus că după o oră îmi pierd răbdarea și mă duc la duș. Înotatul în schimb merită :D. Data trecută când am fost am reușit să înot și spre marea mea bucurie, în doi ani nu am uitat, aș pute spune chiar că am progresat nițel.

Dacă ajungeți pe acolo, fish & chips e la ordinea zilei (nicio masă fără cartofi prăjiți. Am înebunit! Indiferent de ce alegeam să mâncăm primeam și porția aferentă de chips.), se conduce pe drepta, adică fix invers față de cum e la noi, iar ștecherele au trei borne 😀 Deci da, Cipru este o țară aparte, care merită vizitată.

Post Navigation

%d bloggers like this: