*janded

'cuz life is so random

Archive for the tag “sport”

Vești frumoase

Pentru că am dat puțin de gustul lenei, dar a mai început să și sesiunea, nu am prea mai avut timp să zic și aici lucrurile frumoase pe care le-am aflat în ultimul timp. 🙂

10413295_10201963884566479_577875873942221537_nÎn primul rând, cred că deja știți că Rotabike a primit finanțatea din partea Școlii lui Andrei (puteți vedea aici articolul, în cazul în care nu știti despre ce vorbesc).  Mă bucur foarte mult și felicit oamenii frumoși care au creat acest proiect și aștept cu nerăbdare să îl văd implementat! Între timp voi urmări evoluția proiectului cu interes, dar poate reușesc să fac rost și de bicicletă. 😀

Simona+Halep+French+Open+Day+9+s52FaeIZDOMx

În al doilea rând, cred că toată România este în extaz pentru că Simona Halep va juca Sâmbătă, în finala de la Rolad Garros cu Maria Sharapova. Fericire maximă, dar emoții mari pentru finală. Mult succes Simona, și felicitări că ai ajuns până aici! (P.S.: semifinalele și finalele le puteți vede live pe EUROSport).

 

10418508_242452755944747_4290006474577992916_nNu în ultimul rând, duminica (8 Iunie) – după finala de la Roland Garros – ne vedem la BGG5, la restaurantul Flow. Aveți aici formularul de participare, pe care ar trebui să-l completați dacă veniți – deși s-au cam ocupat locurile. 😀 Vor veni oameni noi, după cum puteți vedea și din afiș. Să nu uit să zic că ășta este afișul meu preferat, din cele pe care le-am prins până acum la BGG. Arată foarte fain! 😀

Let’s bike it!

Într-o postare mai veche, vă spuneam ceva despre cartare pe biciclete. Probabil nu mai este niciun secret că ediția din 2011 a LDIR se va desfășura pe 24 septembrie.

Pe 9 iulie, ora 09:00 ne adunăm cu mic, cu mare, în fața stadionului Dunărea (platforma McDonald’s) pentru a porni la cartare pe două roți. Avem două trasee: unul în zona Independența iar altul în zona Cotul Pisicii.

Pentru cei care nu înțeleg ce spun, acțiunea are loc în cadrul programului de cartare a ediției a doua a Let’s do it, Romania!. Cartarea pe biciclete a fost făcută și anul trecut, dar nu simultan și nu în atâtea județe. Anul acesta am evoluat, iar Let’s bike it! este aproape național, după cum spune titlul unui articol de pe site-ul cu același nume.

Pe site-ul asociației de ecologie S.O.S Pro-Natura se află o pagină a evenimentului. O puteți găsi aici. De asemenea evenimentul este și pe facebook. Poate vă folosește și site-ul oficial al evenimentului: www.letsbikeit.ro.

Ne vedem pe 9 iulie, că doar e vacanță și pe 10 vine Bon Jovi! 😀

Gârboavele XC 03

Rămăsesem datoare cu niște poze, de la marele eveniment. 😀 Aici dragi bicicliști și nu numai puteți găsi un număr consistent de poze, de prin colțuri adunate. Pe măsură ce vor mai găsi, sunt sigură că băieții care au albumul de pe Picasa vor pune și restul pozelor. Evident că și pagina de facebook colcăie de link-uri către poze, postări de pe bloguri etc.

Pentru cei care nu au reușit încă să vadă clasamentul final:  aici puteți vedea clasamentul general, iar cel pe categorii aici.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost filmulețul făcut de casca lui Florin Mârza, cel cu camera pe cască ca să-l recunoașteți mai ușor. 😀 Vă las mai jos filmulețul, dar și un filmuleț de pe traseu, unde multă lume făcu buf!
Enjoy și mai așteptăm păreri! 😀

Gârboavele XC 02

Am trecut și de 9 aprilie, am dat și premiile și medaliie și micii. 🙂
Vremea a fost mai mult decât nașpa, aș putea spune capricioasă dar e prea puțin. A plouat binișor vineri dimineață, a plouat și sâmbătă dimineață evident că a rezultat mocirlă, iar concurenții s-au întors cu o bicicletă dublă ca greutate, plină de noroi.

Au fost puțin peste 400 de concurenți (409 sau 410) dintre care 14 copii, ceea ce pentru mine a fost cu adevărat surprinzător, ținând cont că a fost prima ediție. Am întârziat puțin cu startul datorită vremii și numărului mare de concurenți, nu ne așteptam să vină atât de mulți 🙂 se pare că a fost vestea dusă bine mai departe. Au renunțat mulți datorită problemelor tehnice (pene, lanțuri rupte), dar trebuie subliniat faptul că traseul a devenit mai greu din cauza ploii.

Am avut câștigători, am avut o coadă considerabilă la mici și bere, și am întâziat cu termenele anunțate, și știm că unii au venit tocmai de la Târgu Mureș, Constanța sau chiar Timișoara, dar neavând prea multă experiență în organizarea unui concurs național de MTB ne-am mai încurcat. Dragilor, pentru întârziere chiar îmi pare rău, dar vă asigur că nimeni din echipa de organizare nu câștiga absolut nimic (în afară de oboseală) dacă trăgea de timp.

Personal, am remarcat și exemplele clasice de prostie umană, în care concurenții bătuți de soartă au fost îngrozitor de neîndreptățiți, când ei ajunseseră primii. Pe acei concurenți îi invit la anul (dacă se mai organizează) ca să dea ce-i mai bun din ei și pe lângă experiența participării să se urce și pe podium. Nu credeam că premiile sunt atât de importante, dar se pare că unii pedalează de dragul lor, asta este.

Deabia aștept să văd reacțiile concurenților, câteva au început deja să apară pe pagina de facebook a GXC, pentru că ele sunt singurele care ne pot ajuta să ne perfecționăm. Mulțumiri biciclistul.ro pentru filmarea de la startul amatorilor și pentru fotografii.

Voi reveni cu filmulețe și poze. 😀 Ne mai vedem și la anu’?

Gârboavele XC 01

>Printre cutremure, tsunami-uri și divorțul soților Columbeanu, cu sau fără radiații promovarea primului concurs național de mountain bike organizat în Galați a trecut la altă etapă. Dacă până acum am trâmbițat în stânga și în dreapta, pe facebook, pe twitter sau pe bloguri despre eveniment, zilele acestea promovarea s-a făcut pe plan local a.k.a în Galați. Din 130 de înscriși (până acum) nici măcar un sfert nu sunt din Galați, fapt ce ridică un semn mare de… întrebare, mirare, ce vreți voi. 😀 Așa că, după ce s-au bătut multe drumuri pe la Primărie și ISJ pentru 2 foi prăpădite, ne-am apucat să mergem prin școli și licee pentru a promova evenimentul lipind afișe.

Evident că trăind în România (fapt care ne ocupă tot timpul) și cum prostia omenească este brend de țară, voluntarii s-au lovit și de persoane care pe lângă faptul că nici măcar nu ascultau rahatul mâncat de persoanele care își rupeau 2-3 ore din timpul lor liber pentru a provoca elevii la mișcarare (că altceva în afară de net nu servesc), trânteau că ei nu au înțeles nimic și că nu-și dau seama la ce folosește chestia aia, dar dacă vrem să lăsăm afișe să lăsăm, că le lipesc ei. Evident, au fost și persoane care ascultau și aprobau în transă, dar și alții care erau interesați, sau cel puțin păreau.

Nu înseamnă că promovarea on-line s-a încheiat. Postarea mea nu e scrisă pentru a împărtăși o nouă experiență din cadrul pitorescului românesc, ci să vă reamintesc de eveniment pentru a transmite mai departe.
Let’s bike it!

Post Navigation

%d bloggers like this: