*janded

'cuz life is so random

Archive for the tag “dulce”

Turte De Crăciun

Mă lăudam acum puțin timp în urmă că vă voi povesti despre turtele de Crăciun. Nu este nevoie să te încrunți pentru că nu ai auzit de așa ceva, sunt specifice Dobrogei și Sudului Moldovei. Și sinceră să fiu, nu știu dacă se obișnuiește să se faca așa ceva în toată Dobrogea sau doar în zona județului Tulcea. Explicația este una istorică – evident – și foarte simplă: zona Galațiului și a Tulcei era principala „poartă” spre țară utilizată de turci.

Din acest motiv, turtele de Crăciun seamana foarte mult cu tradiționala lor baclava. 😀

Sunt facute din foi foarte subtiri (asemănătoare cu cele de plăcintă cumpărate din comerț) coapte pe plită (de regulă) apoi sunt lasate deoparte – nu știu încă de ce se fac cu 2 săptămâni înainte de Ajun – iar cu o seară înainte de Ajun sunt înmuiate în sirop (apă cu zahăr) presârându-se pe fiecare foaie nucă măcinată amestecată cu zahăr și coajă de portocală.

Nu am reușit să fac poze, pentru că s-au terminat foarte repede. Vă asigur că sunt super bune, este unul dintre motivul pentru care aștept cu nerăbdare Crăciunul.

În Dobrogea mai sunt întâlnite și sub denumrea de Scutecele Domnului. 🙂

Ciocolată de casă

Pentru că ieri a fost Sfânta Luni, în care nu a trebuit să merg la cursuri, am pus stăpânire pe bucătaria maicămii și am prăjiturit.

Am făcut cunoștință cu adevărata ciocolată de casă în anul 2006, când eram prin Cluj. Aveam un mini-market în apropiere care avea astfel de batoane minune. Iar cum în casă se aflau o gravidă, o adolescentă și o sclifosită la mâncare, trebuia să avem ciocolată la discreție. De atunci am rămas cu obsesia de a regăsi gustul acela autentic.

Am tot găsit pe la diferite târguri cu alimente tradiționale,  dar când am văzut că un kg costa în jur de 50 RON, poate chiar mai mult, m-am ambiționat să fac eu. Doar că ingredientele pentru prima încercare m-au ajuns cam 40 de lei – mare afacere. Acum am fost în real, a fost mai ieftin, cantitățile le-am pus din ochi și a ieșit mult mai bună.

DSC00688

Chiar dacă le-am pus mai mult din ochi, am să vă dau cantitățile aproximative. 😀 Cum nu sunt mulțumită niciodată de ce găsesc pe net, îmi adaptez cantitățile după… ochi sau gust. 🙂

Am avut nevoie de:

– o punga de lapte praf (Dr. Oertker de fix 380 g)

– o jumătate de pachet de unt (aprox 100 g)

– un plic de Cacao (cele de la Dr. Oetker au 50 de g, pentru mine a fost ok)

– o jumătate de cană de apă (cam 150 ml)

– 10 linguri zahăr + un pliculeț de zahăr vanilinat

– alune de pădure fără gramaj și esență de rom

Mod de preparare:

1. Cerne cacao și laptele praf apoi amestecă-le bine până obții o culoare uniformă (fără dungi albe de lapte praf adică).

2. Dacă vrei să pui și alune, îți recomand să pe amesteci acum, cu laptele si cacao.

3. Pentru sirop, amestecă aproximativ 10 linguri de zahăr + pliculețul de zahăr vanilinat cu 150 ml apă, apoi pune-le pe foc. Siropul trebuie să se „lege”. Acest termen abstract îl poți verifica foarte simplu, punând o picătură de sirop pe degete, iar dacă siropul se întinde când depărtezi degetele înseamnă ca e perfect. 🙂 După ce siropul se mai răcește, poți să adaugi esența de rom (pentru un gust mai deosebit recomand și puțină scorțișoară sau piper măcinat :)).

4. Topește untul și adaugă-l peste laptele praf amestecat cu cacao (și alune). Amestecă bine, apoi adaugă jumătate din cantitatea de sirop. Iar aici începe distracția. 😀 Pentru a obține ciocolată și nu caramele din ciocolată (cum am pățit eu ultima dată) nu faceți siropul exagerat de dulce, și nu îl puneți pe tot deodată. Puneți mai întâi jumătate, apoi dacă nu vă place consistența mai adăugați. Cât despre consistență, trebuie să fie asemănătoare cu a unui aluat – astfel încât să poată fi frământat.

5. Eu am ținut-o la frigider cam 3-4 ore, apoi am tăiat-o foarte ușor.

Poftă Bună! 🙂

Biscuiți de casă cu merișoare

Bună ziua! 😀 Probabil vă întrebați cu toții ce am făcut în ultimele 7 săptămâni de nu am mai scris nici două rânduri. Adevărul este că m-am uitat la multe filme, dar nu am reușit să termin nici review-ul de la The Prestige, promit însă că o voi face… foarte curând. 🙂 Am devenit boboc pentru a doua oară în viață, iar cea mai recentă isparavă a mea este aceea că am intrat in AIESEC Galați (mulțumesc frumos 🙂 ).

Și pentru că tot ce am zis până acum nu are absolut nicio legătură cu titlul, vă mai zic că m-am ocupat și de bucătărit.  Da, sunt o împătimită a bucătariei, atât în ceea ce privește mâncatul cât și gătitul – iar cei care mă cunosc spun mereu că nu par o persoană pasionată de bucătărie. Nici voi probabil nu mă veți crede pentru că, pe blog, am un singur antecedent culinar, si anume tarta cu mure, de care acum îmi este poftă. 🙂

Zile trecute, săturându-mă să tot fac brioșe, m-am apucat să googălesc rețete pentru biscuiți de casă. Evident că am găsit enervant de multe rețete, așa că m-am dus pe GoodFood. Rețeta lor include și fisticul, nu doar merișoarele, dar cum mie îmi era prea lene să merg până în piață după fistic, m-am mulțumit doar cu merișoarele.

Aveți nevoie de:

– 150 g unt moale (lasat la temperatura camerei);

– cam 80 g zahăr;

– 230 g făină;

– 70 g fistic și 70 g merișoare (eu m-am lenevit și am pus punga de 100 g de merișoare:));

– și chestii care conțin vanilie: fie un pliculeț de zahăr vanilinat, fie extract de vanilie.

Eu urăsc cantițățile date de cei de la GoodFood, așa ca le pun mai mult din ochi. Restul rețetei o puteți găsi aici.

P.S.: mi-a fost mai ușor să-i modelez sub formă de fursecuri, decât să-i tai felii, cum sugerează ei.

Poftă bună! 🙂 Mie mi-au ieșit foarte buni.

Post Navigation

%d bloggers like this: