*janded

'cuz life is so random

Archive for the tag “de Crăciun”

Turte De Crăciun

Mă lăudam acum puțin timp în urmă că vă voi povesti despre turtele de Crăciun. Nu este nevoie să te încrunți pentru că nu ai auzit de așa ceva, sunt specifice Dobrogei și Sudului Moldovei. Și sinceră să fiu, nu știu dacă se obișnuiește să se faca așa ceva în toată Dobrogea sau doar în zona județului Tulcea. Explicația este una istorică – evident – și foarte simplă: zona Galațiului și a Tulcei era principala „poartă” spre țară utilizată de turci.

Din acest motiv, turtele de Crăciun seamana foarte mult cu tradiționala lor baclava. 😀

Sunt facute din foi foarte subtiri (asemănătoare cu cele de plăcintă cumpărate din comerț) coapte pe plită (de regulă) apoi sunt lasate deoparte – nu știu încă de ce se fac cu 2 săptămâni înainte de Ajun – iar cu o seară înainte de Ajun sunt înmuiate în sirop (apă cu zahăr) presârându-se pe fiecare foaie nucă măcinată amestecată cu zahăr și coajă de portocală.

Nu am reușit să fac poze, pentru că s-au terminat foarte repede. Vă asigur că sunt super bune, este unul dintre motivul pentru care aștept cu nerăbdare Crăciunul.

În Dobrogea mai sunt întâlnite și sub denumrea de Scutecele Domnului. 🙂

Advertisements

Crăciun Fericit!

Cum am terminat de făcut sarmale, turte (va urma să explic de care turte :)), cozonaci și alte bunătăți specifice, m-am gândit să vă colind, că doar e Ajunul. 😀

Mi-am dat seama că este deja a 3-a postare care o scriu de Crăciun, ceea ce înseamnă ca de mai bine de 3 ani îmi împart parerile cu voi, deși nu pare, știu… 😦

În 2010 vă povesteam despre reclamele care apar în parioada Crăciunului , apoi v-am prezentat obsesia mea muzicală din acel Crăciun. În 2011 v-am arâtat colindul care l-am cântat în clasa a 3-a la serbare (acum aproape 10 ani, ce vremuri!), dar și un colind românesc foarte drag mie.

Înainte de a vă colinda, vreau să vă urez Sărbători Fericite, multă sănătate și împlinire! De-a lungul timpului, am avut ocazia să fiu copilul care îl așteaptă pe Moș Crăciun, dar și Moș Crăciun pentru alții. Crăciunul a fost dintotdeauna sărbătoarea mea preferată din an, dar cu trecerea timpului, am descoperit noi lucruri, din ce în ce mai frumoase, care m-au făcut să iubesc și mai mult aceasta perioadă a anului.

Colindul de anul acesta este unul tipic pentru Oanele awesome: Santa Baby. 😀

Merry Christmas Everyone

Cum m-am făcut că plouă când mă întreba cineva de blog, m-am gândit, dacă tot bate Crăciunul la ușă, să vă aduc un colind, sau poate două.

Acum mai bine de un an, pe vremea când eram pe blogger și scriam puțin mai des pe blog, v-am lăsat două reclame geniale și o obsesie de Crăciun. 😀 Cum a venit vacanța și sunt răpusă la pat de răceală, că doar e iarnă (și afară nu ninge), ce naiba!, am început să șterg praful de pe folderele mele cu colinde. Uite-așa, mi-am regăsit colindul meu de suflet: Merry Christimas Everyone. L-am auzit prima oară în clasa a III-a, când a trebuit să-l învăt pentru serbarea de Crăciun; deci mare valoare sentimentală. L-am căutat multă vreme, până s-a inventat internetul și a venit și la mine acasă. 😀

Al doilea colind a fost descoperit mai recent, chiar dacă este apărut de 14 ani. Este un colind românesc, compus de Dan Teodorescu (trupa Taxi), ce aduce laolaltă multe voci cunoscute nouă: Dan Bittmam, Laura Stoica, Sanda Ladoși, Elena Cârstea, dar și un Adi Despot tinerel, simpatic foc, și alții.  Vă las să vedeți o variantă needitată a colindului, din 1998. Sper să vă placa la fel de mult cum îmi place și mie.

 

 

PS: Observați fulgii da? M-am îndrăgostit de ideea celor de la google cu let it snow. 😀

Sărbători fericite tuturor! 🙂

Obsesia sezonului

Şi câştigătorii la categoria “obsesia sezonului” sunt…. cei de la Train cu al lor Shake up Christmas!

Pe cei de la Train îi ştiţi cu siguranţă din reclama de la Orange (Hey, Soul Sister) la abonamentul Colibri, parcă. Se pare că băieţii au început să câştige destul de mult teren prin intermediul reclamelor TV, Shake up Christmas fiind folosită în reclama de la Coca-Cola cum spuneam în postarea anterioară.

Un ritm neobişnuit, să zic aşa, pentru un Christmas song, dar e foarte antrenant şi te bine dispune. Versurile sunt foarte drăguţe şi în “spiritul Crăciunului contemporan”. Videoclipul nu este unul clasic, cu brad şi toată familia adunată în jurul lui, împodobindu-l. Ideea cu Moşul care aduce bucurie inclinând globul e genială, şi se pare că şi celor de la Coca-Cola le-a plăcut întrucât au folosit-o în reclama (sau celor de la Train le-a plăcut ideea celor de la Cola şi au folost-o în videoclip).

O melodie pe care vă oblig să o ascultaţi, o melodie cu versuri frumoase, mesaj bine transmis şi videoclip bine făcut. 😀

S-a deschis sezonul reclamelor de Crăciun

Nu ştiu dacă aţi observat, dar cam de 2 ani încoace a apărut o nouă generaţie de reclame, cea a reclamelor “de grup”, să zic aşa. Ca exemple vi-i pot da pe cei de la Vodafone care au făcut senzaţie cu Cristina şi Paul, nici Orange nu s-a lăsat mai prejos ei având în reclame multe persoane care se ajută între ei mergând pe  principiul “sunt toţi cei care îmi fac ziua mai bună”, dar şi cei de la Coca-Cola (cu “întreaga lume este o familie, adună-ţi familia la masă”) intră în această categorie.

Reclamele de la M&Ms sunt şi ele foarte haioase. Au făcut în schimb o gafă destul de mare cu “Moş Crăciun nu există” ţinând cont că reclama este la bomboane, care în general sunt consumate de copii. Au remediat problema foarte frumos, cu o reclamă foarte bună de doar 14 secunde la care am râs copios împreună cu ai mei.
Şi pentru că suntem în plin sezon, din categoria reclamelor proaspete de Crăciun mi-a plăcut foarte mult cea de la Coca-Cola, pe melodia celor de la Train – Shake Up Christmas şi evident, cea de la M&Ms cu “bulinele există”.
Sunt reclame care te fac să zâmbeşti şi care fac pauzele publicitare puţin mai scurte.
Mai jos puteţi urmări reclamele de la Coca-Cola de care vorbeam şi cea de la M&Ms.
Vouă ce reclame vă plac?

Post Navigation

%d bloggers like this: