*janded

'cuz life is so random

Crăciun Fericit!

Cum am terminat de făcut sarmale, turte (va urma să explic de care turte :)), cozonaci și alte bunătăți specifice, m-am gândit să vă colind, că doar e Ajunul. 😀

Mi-am dat seama că este deja a 3-a postare care o scriu de Crăciun, ceea ce înseamnă ca de mai bine de 3 ani îmi împart parerile cu voi, deși nu pare, știu… 😦

În 2010 vă povesteam despre reclamele care apar în parioada Crăciunului , apoi v-am prezentat obsesia mea muzicală din acel Crăciun. În 2011 v-am arâtat colindul care l-am cântat în clasa a 3-a la serbare (acum aproape 10 ani, ce vremuri!), dar și un colind românesc foarte drag mie.

Înainte de a vă colinda, vreau să vă urez Sărbători Fericite, multă sănătate și împlinire! De-a lungul timpului, am avut ocazia să fiu copilul care îl așteaptă pe Moș Crăciun, dar și Moș Crăciun pentru alții. Crăciunul a fost dintotdeauna sărbătoarea mea preferată din an, dar cu trecerea timpului, am descoperit noi lucruri, din ce în ce mai frumoase, care m-au făcut să iubesc și mai mult aceasta perioadă a anului.

Colindul de anul acesta este unul tipic pentru Oanele awesome: Santa Baby. 😀

Advertisements

Single Post Navigation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: