*janded

'cuz life is so random

TDKR – partea a II-a

Mă lăudam în articolul anterior că intenționez să mai văd The Dark Knight Rises din nou, și asta am și făcut. 🙂

Până să mă duc din nou la film, am avut ocazia să revăd celelalte două filme realizate de Christopher Nolan. Recomand ca cine nu a ajuns încă pe la cinematograf, să arunce un ochi peste Batman Begins și The Dark Knight pentru că lucrurile din The Dark Knight Rises se vor lega mult mai bine.

Lucrul asupra căruia vreau să revin este, evident, ciclitatea seriei. Revăzând Batman Begins am putut observa mult mai ușor conexiunile dintre cele două filme. Aș putea zice că Batman Begins a beneficiat de mai multe replici amuzante, iar reducerea lor în acest ultim film ne dă de înțeles că lucrurile sunt mult mai serioase, mesajul transmis este profund iar povestea regizata de Nolan se încheie. Legăturile între primul și ultimul film le putem face imediat ce apare ideea conform căreia Bane a fost exclus din Liga Umbrelor, acest lucru trimițând la o posibilă continuare a răzbunării lui Ra’s Al Ghul, ipoteză întărită de vedenia lui Bruce când se afla în inchisoarea Ligii. Trecând peste acest detaliu uriaș, avem parte de lucruri mărunte prezente în primul film: perlele pe care Catwoman le fură, le putem vedea la gâtul Marthei Wayne în noaptea în care este ucisă – ceea ce explică atașamentul lui Brunce față de colier; Batman are parte de un vehicul tipic (Batmobilul ”tanc” din primele două filme, apoi avionul… sau ce-o fi), dar și replica lui Lucius Fox: ”Yes, Mr Wayne, it does came in black”.

Trecând peste aceste indicii, aș dori să revin asupra Jockerului. Cu toții recunoaștem meritul lui Heath Ledger, anume că The Dark Knight este filmul lui. Batman este în umbra Jockerului din multe puncte de vedere. Cu toate acestea, nu cred că sfârșitul neașteptat a lui Ledger obligă evitarea menționării celui mai bun rol din întreaga sa carieră (și nu cred că trebuie să ne ascundem după deget pentru a nu recunoaște că rolul a beneficiat de acest succes răsunător și datorită morții neașteptate a actorului). Avem parte de atât de multe conexiuni între Batman Begins și TDKR, dar și între al doilea și al treilea film (în primele scene vedem un Gotham ce îl sărbătorește pe Harvey Dent, dar și un Bruce Wayne măcinat de remușcări pentru moarte lui Rachel), însă Jocker nu este menționat absolut deloc. Să înțelegem că prezența Jockerului a fost doar un moment de respiro pentru toată lumea, ca apoi să avem parte de reîntoarcerea Ligii Umbrelor? Personal, consider că rolul lui Ledger a fost cel care a ajutat la metamorfozarea completă a personajului principal, însă tot nu reușesc să înțeleg de ce este evitată menționarea lui.

Mă așteptam ca Anne Hathaway să fie mult mai pisicită, pentru a putea fi credibilă în rolul lui Catwoman. Tom Hardy este uriaș și de nerecunoscut, iar atuul său cred că este vocea. Nu îl comparați pe Bane cu Jocker, pentru că nu ar fi corect; Ledger a beneficiat de martirizare după moarte, dar bineînțeles că rolul jucat de el a fost fantastic.

Încă un lucru pe care l-am observat, a fost prezența detectivului Blake. Încep să cred că nu am văzut The Dark Knight Rises, ci Batman & Robin. Aflăm acest lucru la finalul filmului, evident, dar personajul lui Joseph Gordon-Levitt devine ajutorul lui Batman. Să nu uităm că el este cel care îl pune pe Bruce Wayne pe gânduri în ceea ce privește probarea celebrului costum negru. Iar ca bonus, Robin descoperă ascunzătoarea lui Batman. Cred că știm deja care va fi următorul proiect al lui Christoper Nolan. 🙂

Nolan acordă atenție detaliilor, ceea ce este admirabil, și probabil că acesta este unul dintre ingredientele pentru succesul de care dă dovadă fiecare film creat de el.

În încheiere, aș vrea să vă las două imagini care mă amuză teribil de fiecare dată când le văd:

Advertisements

Single Post Navigation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: