*janded

'cuz life is so random

Cele 3 zile de bere la Galați

Da, da ^_^ cele 3 zile de mici, bere și muzică bună la #Galați. Vineri, sâmbătă și duminică am avut parte de muzică foooarte bună din partea băieților de la Vița de Vie, Cargo, Vunk, Holograf, Zero și Direcția 5; trupe românești, bere românească… și cel mai probabil și mici erau tot de pe aici.

Trec la a doua seară pentru că a fost cea mai reușită, din punctul meu de vedere. Dacă cei de la Vunk au zburat repede de pe scenă, Holograf a cântat până la 22:30. Ce aveam eu de spus în acest articol, era despre trupa Holograf. Cu siguranță nu se adresează adolescenților, dar nu cred ca există român care să nu știe măcar o piesă a celor de la Holograf. Cu berea de rigoare la bord, gălăgia a fost maximă. Tot încercam să descopăr rețeta succesului, pentru că Holograf adună ceva lume la fiecare concert. Apoi, uitându-mă pe wiki, am văzut că trupa este din 1978. Cum naibii să nu vină atâta lume când ai în spate 30 de ani de muzică bună ? Să nu mai spun de cât de bine cântă live, lucru mai rar întâlnit la “vedetele contemporane”.

Cireașa concertului a fost, evident… mare cât inima mea, mare cât inima mea, mare cât inima mea. 😀 Cu toate acestea, melodia mea de suflet de la Holograf rămâne, cea de mai jos, care o știu de când eram puștoaică.

Poze nu am, logic, pentru că mi-a murit camera foto acum o lună. Duceți-vă pe facebook, că e ca un fel de google mai nou. 😀

Advertisements

Single Post Navigation

One thought on “Cele 3 zile de bere la Galați

  1. faine cele 3 zile, cred ca voi face la fel si eu, voi nu?

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: